Pact
In ultima vreme observ ca Lucas duce tare mult dorul copiilor, dor ce nu se ostoieste in cele 3-4 ore petrecute zilnic la gradinita. E nerabdator sa mearga la bunici (parintii mei) unde intalneste in acest moment pe cele trei verisoare ale sale, dintre care cele doua mai mici (de 6 si 7 ani) par a fi pe placul lui in ale jocului.
Asa ca, intr-o seara, ma decid sa abordez tema "fratiorului". Ii zic:
- Lucas, vrei un fratior sau o surioara?
Dupa cateva secunde de gandire imi raspunde dintr-o data, ca si cum ar fi facut o mare decoperire:
- Daaaa!
Cum il cunosc, imi dau seama ca el intelege ca ar fi vorba despre un copil de varsta lui, cu care sa se joace. De aceea il intreb, cu subinteles:
- Si daca ar fi un bebelus?
- Nu. Bebelusii plang.
- Pai tu m-ai ajuta sa am grija de el, ne-am juca cu el ca sa taca, am vorbi cu el...
- Da - fu el de acord cu perspectiva. Dar bebelusul sa doarma singur in patul lui.
- Pai si tu? il intreb. Tu unde vei dormi?
- Cu tine.
Asa am negociat. Ma bucur ca nu respinge ideea de a avea frati.
